Viata obligatorie

Florin Mugur e unul dintre cei mai valoroşi dresori-poeţi ai limbii române. Un necunoscut pentru cei mai mulţi. Un magician, un jongleur cu sângele, cu venele, cu inima. Un resemnat şi un revoltat, un seducător şi un trist. Şi uneori, foarte rar, un prinţ fericit.

Viața obligatorie

da, camera lungă și gri de spital
da, viața e obligatorie, doare
da, patul femeii și sângele ei mult prea pal
plecat să se plimbe la soare

iar tu acasă întrebându-te: cum o mai duce inima într-un poet sfârșit? dar scufița roșie când lupul îi mănâncă o dată la două zile o scufiță plină de globule roșii? și sângele ei eliberat adunând zmeură și fragi
de pe străzile fără urmă de zmeură și fragi

sângele ei la plimbare pe corso
bună dimineața, doamnă scufiță palidă
bună ziua, domnișoară scufiță lividă
bună seara, fetiță cu scufa vânătă
bună dimineața, bună ziua, bună seara
printre nămeți de globule albe
și lupii albi (de gheață?) și trăsura
în care trece viitorul, Marele
Stop Cardiac – o zi din două sângele
pe corso la plimbare, azi nu, mâine!

iar tu, bărbatul, acasă și cineva care întreabă prostește: câte sărbători poate răbda un om, câte duminici? oricâte! până vineri uriașa Duminică, eterna, sfânta Duminică să te ducă în bordeiul ei sub pământ

și sângele luând-o la plimbare
o, dumnezeule, cât sânge într-un om
mătasea roșie acoperă tarabele
din piață – păstârnace, verze, lobodă
trec profesorii speriați ștergându-și
de sânge ochelarii, iar pe stradă
copiii joacă fotbal înjurând
mingile moi și stacojii care se sparg
la fiecare lovitură mult prea lesne
globule roșii, da, globule roșii
un milion, o zăpăceală fragedă
de mingi spărgându-se, de ochelari, de verze
huo, arbitrule celest, ce joc e ăsta?

iar tu acasă încercând să-ți imaginezi degetele ei pe pieptul tău
mare: palma lividă, o moviliță de falange, o traistă de fluiere
pentru cel mai umil dintre îngeri, un mănunchi de lanterne,
mici becuri stingându-se lin, pe pieptul tău mâna ei ușoară, impalpabilă ca ochelarii unui orb.

sunt forme care vin și pleacă, forme
ele-se departe, cum nu le pricep?
ele trec unele într-altele ca sângele
care se-ntoarce leneș în artere
și ea nu vrea să știe, și ea ține
un cărăbuș în palma plină de emoție
și are ochi doar pentru el, doar pentru el –

e gingaș, ce să mai vorbim, e viu!

și tu acasă notând: viața unui om, adică lunga și nespus de luminoasa istorie a unui stop cardiac, iar eu ce sunt acum decât un caraghios bătrân – la douăzeci de ani cu totul altfel lucrurile, eram, dumnezeule, eram, victorie și strălucire, un caraghios tânăr!

și tu acasă o asculți povestindu-ți: am strigat nu mai aud și m-am trezit răzând și-l tot întrebam pe doctor ce i-a venit să-mi tragă cu pumnul în piept, nimic, mi-a spus, o mică oprire, și m-am auzit răzând și m-am uitat la medic care era foarte palid

și tu gândindu-te: cândva va fi să fie, peste un mileniu, se va trezi
din nou după o vreme întrebând ce-aveți cu mie și râzând, de
ce dai, doamne, și de ce ești atât de palid?

și această viziune a sângelui ei care aleargă pe străzi copilărindu-se
chiar așa, deși nu-ți vine să crezi, copilărindu-se e soare, e bine
vântul plimbă prin aer funigei
o fată smulge convențional petalele unui mac
mă iubește nu mă iubește
globule roșii, globule albe
două zăpezi care s-au îndrăgostit
și se topesc râzând una-ntr-alta
ce tumbe
ce gâlgâit de ape subțiri și ce tumbe!

și tu acasă, doborât de oboseală, plângi ca un bou cu lacrime cât boul, și boii uriași înaintează în turme lungi și străvezii spre abatorul copilăros și el care-l așteaptă, dar pentru dumnezeu dar jucându-vă ați nimerit cu toții-n paradisul copilăriei
– ce mai faci, copilărie?

uite, domnule, umblă pe străzi la cerșit de soare și râde
nu i-ar fi rușine
uite, domnule, crede-n fantomele primăverii
nu i-ar fi rușine
uite, domnule, spune că ea e de pe vremea dantelei veritabile
cum să reziste?
uite, domnule, se-ntinde-n șezlongul ultimei zăpezi
și dormitează fără pic de rușine

iar acasă, după ce te-ai convins că mare ispravă cu emoție impersonală n-o să faci, închizi ochii și-i strângi până ce vezi șaptezeci de sori roșii, șaptezeci de argonauți în căutarea lânii de aur, șaptezeci de caiere de lână pe cer, degeaba, tot nu poți scăpa de imaginea sângelui ei alergând pe străzi și copilărindu-se

a dat năvală pe șosele sângele
femeii, s-a spart piața de flori triumfătoare
și cerșetoru-ntinde mâna după bani
șovăitor cum ar întinde-o floare

tu, cel cu șapte capete, ce faci
prins între crini, distinse domn balaur?
a dat năvală pe șosele sângele
argonauților – pe cver, lâna de aur

iar tu acasă glumind: de frică, parc-aș purta în burtă un copil mort – și lumina ascensorului urmărită din cameră vine?
când vine? un înger bătrân șchioapătă pe scară, dar dacă e ea?
dar dacă se oprește curentul electric cum mai ajunge sus? dar
dacă a căzut în zăpadă trupul palid și îngust, o sanie îngropată sub nămeți, râsul ei, zurgălăii, banalii zurgălăi, magnificii,
și cineva care-i astupă cu zăpadă și-și vâră mâna în gura și-n
gâtul lor până la cot

și tu acasă șoptind: te iubesc, ușă de la intrare, masivă, vopsită în alb și maro, cu urmele colților unui dulău, ușă care te deschizi fără cheie, cu un romb în mijloc și cu un cristal în formă de romb
când se va auzi clanța înseamnă că ea s-a întors
ea a încercat alaltăieri un pas de dans
veselă
ea e de pe vremea dantelei veritabile
(am mai spus)
iar tu nu vei ceda isteriei
nu vei îngenunchea în fața ușii
te vei stăpâni
scriindu-i calm semnalmentele:
înălțime un metru nouăzeci
lățime un metru douăzeci și dinci
grosimea lemnului nouă centimetri
un bubuit
tot mai puternic
dă cineva în ea
dar de ce, dar cu ce?
sunt pietre, bulgări de zăpadă?
cine izbește în ușă
cu inimi?

e timpul, un mic rezumat liniștit –
o cameră lungă și gri de spital
și trupul femeii-ntr-un lent asfințit
și sângele ei ce se duce la bal

sau doar la plimbare pe corso – o oră, trei, șase
se face mai limpede și mai curat
și muzica rupe mănuși de mătase
și-i soare și-o nuntă și fii de-mpărat

se-ntoarce pe lângă copacii-nțelepți
el, sângele copilăros, încă pal
iar tu ce să faci? o aștepți, o aștepți
să vină – sau nu – de la bal

Anunțuri