Odată şi-o dată/Egyszer majd és még egyszer

Am tot vrut să scriu ceva despre noi doi aşa – luminos, conclusiv, sintetic, isteţ şi chiar şi cu umor – cum scrie un om despre ceva care crede că s-a terminat.
Dar îmi veneau doar litere – de obicei consoane, rar silabe şi chiar mai rar cuvinte, aşa că am impresia că eu de fapt simt că nu s-a terminat. În fine.

Noi doi – ca toţi ăia siropoşi chiar dacă se dau postmod-cinic-urbani – credeam că avem nişte vorbe ultraspeciale şi gigacodate
şi ne ziceam ritualic „ne mai vedem o dată şi o dată. O dată şi încă o dată” –
mă rog, nu mai reţin exact cum formulam şi nu ziceam doar cu „ne vedem”, mă înţelegeţi.
Dar da, da, atât eram de cheesy încât ne credeam unici că ziceam „o dată” despărţit
în loc de, desigur, „odată şi-odată”,
care ştie orice copil f f mic şi educat că înseamnă
„habar nu avem când, cândva, nu curând, nici foarte sigur, probabil niciodată”.
Iar noi credeam că nu va fi cazul nostru, ăla cu „niciodată”.

Sau poate era un text servit în diverse amoruri anterioare.
N-am idee

Ei bine, toată porcăria asta patetică de mai sus e pusă ca să spun că,
dacă m-aş fi decantat pe dinăuntru din noiembrie încoace – sau poate mai recent,
poate asta aş fi scris:
„Minden történt, és aztán újra minden,
könyököltünk a párkányon mint házasok
de délelőtt volt, és a szemközt lakók
ilyenkor a városban dolgoznak rendszerint;
Hiába történt minden, és aztán újra minden”.
(Kemény István, Egy kudarc megszépítve)
„S-a întâmplat totul și apoi încă o dată totul,
stăteam rezemați de pervaz ca un cuplu căsătorit
dar era înainte de prânz și cei din casa de vizavi
la ora asta de obicei lucrează în oraș;
degeaba s-au întâmplat toate și apoi încă o dată toate.”
(trad. Andrei Dósa)

Save draft

Mike Oldfield ne stia
Si David Gilmour ne stia
Internetul prin cablu ne stia
Noi abia incepeam sa ne cunoastem

in toate cele cateva colturi ale camerei
si in curte si in garajul unde
tineati rufele la uscat
si in camera de langa cea
in care dormea tatal tau
care nu ma prea placea
dar, stai linistit, nici pe tine.

Cativa ani
n-am stiut sa te iubesc
decat de cateva ori
bine
si de foarte multe ori
prost de tot.
Si plingeai
si din ochiul jumate verde, jumate caprui
iesea tot raul
pe care ti l-am facut
dar nu pleca, niciodata nu pleca.

Doar eu am plecat
dar nici macar eu
de tot.

***

***

Sunt zapezi care spun lucruri doar despre starea vremii.
Probabil cele mai rele, reci, seci zapezi din lume,
cele mai banale, mai proaste, mai inguste ninsori.
astea-s rare totusi.

Sunt si zapezi care iti reamintesc cat esti de penibil
si infricosat,
cum te plimbi cu mainile in buzunare,
cu manusile gaurite in locuri subtile
si fularul care sta intotdeauna stramb
de-ti aterizeaza cate-un fulg
fix intre gat si pulovar. intre tine si ceilalti.

Uneori, din an in Pasti,
sunt zapezi care te intristeaza.
Zapezile lui Dumnezeu.
Fiecare bucata de nea e un bulgare
din globul pamantesc care-ti apasa umerii.
victimizarea e o stare de spirit.
Casele-s gri rau de tot, n-ai bani, dar ai astenii,
in carciumi e plin de betivi ce-au fost candva matematicieni,
iar iubita cica nu te mai iubeste.

De Craciun zapezile-s asa cum trebuie sa fie,
te minti ca esti copil si zburzi
plin de artrite, tendinite si luxatii vechi
faci bulgari albi, cu miscari stangace.
nu mai arunci in nimeni nimic
cum faceai odata, cu bucuria sadica
asezonata cu un zambet si muci inghetati.
Acum stai ca prostu’, cu zapada topindu-se
in timp ce ti se dezgheata amintirile.

Dar,stii?, exista si o zapada
ce vine o data in viata:
ea iti ninge direct in inima.

(martie 2010)

Practic, doar teoretic

Îţi era aproape imposibil să respiri fără mine
Teoretic.
Duceai gagici la munte, la mare
şi la festivaluri în aer liber
Practic.

Eram iubirea vieţii tale
Teoretic.
Mă dădeai afară din casă
cam o dată pe săptămână
Practic.

Eram mama copiilor tăi
Teoretic.
Să ne ierte Dumnezeu
Practic.

Ce gândeşti
ce simţi
ce spui
ce vrei
ce faci
tu
despre aceeaşi realitate
sunt lucruri foarte diferite
între ele.
adesea se bat
cap în cap,
iar uneori –
cap în gură.

Pardon,
elimin de mai sus
ce vrei-ul
pentru că de fapt
singurul lucru
pe care îl ştiu pe de rost
despre tine
este că nu ştii ce vrei
– your signature state of mind.

Aşa că,
te rog eu,
Înregistrează-ţi nehotărârea
la OSIM.

The evolution of e-missing: from honey to crack, via porn

Her, out of town for a few days:
i miss you from the second you went out of the door
i miss you like i miss breathing normally when i have a stuffy nose

– after 10 mins of talking about daily stuff –

Him:
I miss u like pussies miss a spit
like a fat cock misses a petite

Her, 4 mins later:
i miss you like a pedophile misses the kindergarden

Him, after 2 mins of discussing her job meeting:
like angy misses brad pitt
like a drunk modafaka misses the vodka neat

Her, the next day, at the end of a technical message:
miss u like nirvana misses kurt cobain.

Him, at the end of another administrative message:
miss you like Escobar misses cocaine.

BIBLIOGRAPHY :))
http://en.wikipedia.org/wiki/Pablo_Escobar

My soul-painter

He started to gently massage my neck while I was drinking my coffee in his kitchen. Then he started what I thought it was playing with my hair. „Are you making a tiny pony tale there?”. Actually he had made a little braided tail from that soft-soft hair at the base of the scalp. „Are we having our girls’ time now?”, I smiled. He mumbled and dragged me to the two mirrors facing each other, to see it. I barely could. And that’s when I knew.

I’ve just arrived to his place. My hair was a bit wet from the light rain-snow outside. I kissed him, sat down and I started to shiver. I was wearing a backless dress, velvet pantyhose, and as high heels as I could manage on that shitty icy weather. My make up was on, my hair was carefully done. After spending 24/7 with him, wearing his large grey sweatpants, it somehow was a „back to sensual me” time, something I thought it’d matter. Actually he was the one to say „I’d love to see you in high heels”. So all in all, he now had „the package”. Did he start to suddenly touch me? No. Did he change his attitude into a macho-approaching-a-bimbo? Nope. The first thing he did was going to the bathroom and coming back with the big, brown towel. „Let me dry your hair. You’re gonna catch a cold”. And that’s when I knew.

„Hey, this is gonna be my new flag”, he said and laughed, sitting on the bed. I was reading on the other side of the room. When I turned around, he’d already put my thong across his face and hair. And that’s when I knew.

I was washing the dishes and singing something silly. He came from behind, touched my waist gently, and pulled my trousers down. „You’re powerless now, you cannot pull them up, your hands are wet”, he laughed hardly. He pulled them back in approximately 10 seconds. And that’s when I knew.

„Put „Wish you were here”, please””. It was the song that made us first meet, not in a very friendly manner. We started to dance in the middle of the room. After one minute, he realized that our bodily dance positions were reversed: I was the man, he was the woman. We laughed, changed positions and started to waltz a bit. „C’mon?! You’re leading?”, he said. „The cold war for power, again”. And that’s when I knew.

I was at my place, had high fever in the morning, but it dropped later. I was feeling better. He called. „I should have come over earlier”. „No, it’s ok, I’m better. Really”. „Put a warm blouse on, put the blanket over your head. Sweat. Tea, lemons, vitamins. What did you eat?”. „I’m better…D’you have to get up early in the morning? Will you be able to sleep? Should I come over to help you sleep?” „Now the sick is taking care of the healthy? Stop. I’m coming”. And he came. With nurofen, vitamin c, lemons, oranges. Beer for him🙂. And we watched „Californication”. And I kissed his hands. And that’s when I knew.

(to be continued)

Despre noi, numai de bine

Cand moare o dragoste
uneori ai vrea să mori tu,
alteori să moară el,
câteodată amândoi.
Dar ce simplu-ar fi
şi cât de-american
să moară „noi”.
Cel din tine,
cel din celălalt.
Ca un om cu două trupuri
şi niciunul.

În sicriu s-ar înghesui,
ca-ntr-un cavou de cocalar,
mingile mici la 50 de bani
bucata. de la Kaufland.
Bileţele cu „iubita mea, press
the button”, iepuri roz,
tricouri cu un tip în costum,
fotografii pe nisip, între
pahare de plastic şi chiştoace
ale ţigărilor de după.

„Doamnă, domnule, vă rog frumos să vă potoliţi
nu mai încape nimic! nu pot pune capacul!”,
vi s-ar reproşa.
Ar fi trist – „e prima dată când avem şi noi
o valiză prea plină pe care te-aşezi s-o poţi închide.
Şi cu care nu mergem nicăieri”.

La slujbă s-ar spune tot felul de prostii:
cât ne-am iubit noi, ireal de mult,
nemaivăzut de pasional
şi incredibil de dureros.
„Foarte rar, domnule, aşa ceva!”,
ar exclama un prieten uşor abţiguit.

De la cimitir,
lumea ar pleca la un chef monstru,
„because he would have wanted you to be happy”,
ce mizerabil clişeu!

… (va urma, că trebuie să plec)