Citeste-l pe Mihnea. Daca vrei sa cresti.

si daca vrei sa fii mai bun si sa faci parasutism si parapantism si bunjee jumping cu mintea.

Bine, si sarituri de pe stanca, pur si simplu. Sau planari in vis, desi ai ochii deschisi. Si nu ai REM, evident.

Sau pasi mari mari, cu creierul, pe perne de aer, deasupra betoanelor.

Pe perne de aer curat, pe shenile facute dintr-un aliaj neinventat inca: argumente, logica, bunatate, caldura, bun simt de toate felurile – de existenta unor feluri de bun simt eu de la Mihnea am aflat. Deschidere, cuvinte pline, rotunjimi de sens, litere coltzuroase cat sa nu mai ai nevoie de lamai, personalitate cu un contur pe care si un ultramiop il poate vedea de la o posta. Daca il tzine.

Citeste-l si vezi ca te duce. Te conduce ;).

Anunțuri

Io! Am spart usa! Cu propriul picior! Al meu!

Buna ziua si bine v-am regasit, doamnelor si domnilor.

Nu, nu aruncati in mine cu rosii, cu oo, cu sosete, cu fanta sau cu zacusca.

Nu o sa imi cer scuze la modul ipocrit, ca vedetele blogosferei care lipsesc o vreme din peisaj. Asta si pentru ca nu-s vedeta (numai cand imi amintesc acest aspect – ca nu-s vedeta, ma supar, asa ca evit).

Imi cer, totusi, scuze celor care au intrat zi de zi in liniste pe blog si nu au carait ca nu bag nimic. Si celor care m-au certat ca „baga tu femeie odata ceva” sau m-au somat/amenintat „de nu scrii…” sau ca tiri, care a fost o subtila, desigur si a scris „io aş citi ceva nou. tu nu?”.

Mda, poate ca totusi sunt o microvedeta in minilumea mea si a celor faini de langa mine :)). Glumex!

Motivul absentzei (poate ca ii asta, nu stiu foarte sigur): Am avut o perioada agitata. Energica si dinamica precum o bila de la jucaria aia, yoyo.

Sa purcedem in a da un exemplu.

Intr-o noapte, pe la 2 si ceva, m-am intors din oras la casa lu’ rebit. Care dormea. Si bat io ce bat. Si vine sa deschida. Usa, nu-i asa, nu vrea sa se deschida. Incercaaam, nu ne lasam. Baga cheia prin gratiile de la geam, o iau eu, sa incerc sa deschid de afara. Nu mere.

Dupa vreo juma de ora (no hai… 10 minute sa fi tot fost)…. vine decizia. „Gata, spargi usa!”. „Ce fac?” Mda, auzisem bine, nu era cale de-ntors. Dupa vreo secunda de ezitare (no hai 2-3), incep. Si incep prost, desigur. Cu gheata cea portocalie pe mijlocul usii. Zbang! Efectul: pe usa chiar o durea in cur de mine. penibil.

„Draga, fii mai tehnica! Pe noi ne-o invatat…” si incepe o lectie despre cum e eficient sa iti dozezi fortza etc samd. Bun, continuam. Nu ma las. De data asta cu piciorul fix in zona clantzei. Nu dadeam destul de tare, cred. Nici la tehnica nu ma aveam inca.

Am incercat si cu umarul, care, va zic de pe acuma, e tehnica pier-za-toa-re. Nu incercati!

Thom dadea semne destul de nasoale, zic eu, de disperare le-as numi. Astfel ca a incercat sa rupa cu un topor capatul de sus al usii (usa veche de lemn cu o yala indaratnica). Care topor avea o lama care s-a rupt. Nu-i bai. Nu m-o facut pe mine o lama de topor.

Asa, si pe cand imi ridicam eu rochia mai fain si mai fain sa pot lovi, am auzit hohote de ris dinauntru. Nu, nu se pusese sa se uite la Seinfeld intre timp. Hohote care, cica, erau provocate de mine! „Pai tu te uiti pe vizor, ma?” „Da’ CUM DRACU’ NU?”. Ha ha ha , hi hi hi. Caaat de amuzant. Mda, mi se parea si mie amuzanta imaginea, da’ cand am inceput sa rid, ce crezi ca imi zice? Ce stie el sa scoata el?

„Tuuu, nu rade asa tare ca se trezesc vecinii!!!” Care nu facusera nicio miscare dupa sunetele colosal de enervante de izbit de usa. WTF??? No, poate o facut o gluma, am uitat sa intreb. I wonder why.

Bun, si eram sustinuta. Si incurajata. „Hai ca poti”, „Esti in stare”, cacaturi de genu’ care pot numa sa te enerveze. Si bine a facut ca m-a enervat ca numa odata m-am hatzanat mai tare pe picior. Apoi m-am proptit. M-am avantat. M-am uitat fix la tablitza de identificare de pe usa. Si POC!!!

Usa era jos!!! Pardon, m-a luat valul, de fapt usa s-a deschis.

Nu imi venea sa cred ca eu am fost aia. Io! Am spart usa! Cu propriul picior! Al meu!

P.S. Nu ca nu mai e foarte intzelept sa aruncati cu zacusca in mine? :D.