O noapte de cacat. Plina.

Multumesc pentru sugestiile de a scrie in romana. Le respect. O voi face doar atunci cand situatia o cere – e.g. acuma. Sa afle si mama, care nu e experta in cititul in engleza.

Am fost ieri la „Visul imaginatiei”. Nu, nu e un fel de Valentino si nici macar mizeria aia de Zara. Am mai zis oare ca snobii mi-s uritzi? No bine. Deci „Visul imaginatiei” era pana ieri un second hand pe care Lavi mi-l descria exact ca pe un… vis al imaginatiei. Pana si numele, mai, pana si numele e aproape imposibil de conceput! 🙂
Intru, gasesc lucruri minunate si merg sa le incerc. „Pot sa intru si eu cu tine?”, aud o voce de fata. „Nu te deranjeaza?”. „Nuuu”. Si chiar nu, din punct de vedere al inimitatii si al pudicitatii pe care nu o posed. Ma deranja doar ca nu vedeam de ea in oglinda si ma mai irita putin ca avea corp urit si mustati la gurutza. „Hai tuuu sa vezi bluza (o bluza usor hippie – n.r.)”, o cheama fata pe o prietena. Care prietena ii spune „Noa, ii super. Tu, o sa iti fie buna si la biserica!”. Erau „surori”. Yeah, sister, get in oon!
Daca de fapt eu eram posibila victima a unei incercari senzuale de convertire? Nu am fost. Si am iesit, facandu-i loc sa se strecoare in cabina unei doamne pe la 75 de ani. „Let’s come togeher in a swweeet harmony”.

Plec, si pe strada, in horror caldura, ma opreste un baietel de vreun metru si 40. „Serus, nu imi dai ceva bani?”. „N-am, hei”. „Da’ unde stai? Daca stai aproape nu mergi sa imi aduci ceva de mancare? Orice”. M-a apucat jena. „O sa vin sa te vizitez in alta zi”. „Stai sa o chem pe mama. Da-mi dai numaru tau de telefon, sa te sun sa vad cand vii?” „Maai, da tu incerci sa fii gagicu meu de imi ceri numarul?”. „Da… da’ cand vii? Maine?! Haidee!”. „Vin. Vin zilele astea”, am incheiat zambind. Stiind ca daca zic „maine”, copilul toata ziua ma va astepta. Si nu o sa ajung. Si cel mai urit e cand astepti pe cineva crezand ca ajunge. Si el e sigur nu ajunge.

Dar clar o sa merg pe la ei cu ceva paine, cartofi, de-astea.

Bun, si dupa o sesiune de hairstyling cu Razvan, care mi-a facut o freza asa… senzualo copilareasca si obraznica… urc pe Republicii. Si incepe ploaia. Si la un moment dat se duce dracului vizionarea „Top Gear” (top 5 emisiuni in istoria televiziunii. Parerea mea.) Ca ploua de vreo juma de ora si la demisolul pe care cu mandrie il ocupam iesise apa din matca, in baie. Si apa aceasta adusese cu ea niste particule maronii care, in limbaj comun, se numesc cacat.

Chemat apa-canal. Venit baietii, urlat prin curte, gasit o perdea (PERDEA!) infundata in canal. Ca si cum stai si te speli si la un moment dat perdeaua de dush se desprinde singura din inele si se indreapta cu pasi repezi spre scurgere. Si tu esti paralizat vazand o asemenea minune. Si ea se face mica si pleaca, inceeeet, prin canalutz. Si tu nu faci nimic, nu tragi de ea, nu o scoti, sa nu strici armonia lumii.

Sa va zic cum am strans apa mocicoshe in galetzi? Sau cum eram incaltzata in bocanci nr 43 si aveam manusi de guma? Sau cum am vorbit cu tziganii de la Apa? Sau cu pompierii care or ajuns dupa „colegii” lor si au fost dezamagiti: „Pai ati fost inundati sau nu?!?!”? Sau cum priveam, dupa cina luata inainte de incident, bucatzelele de cacat (mici, ce-i drept! multumesc cerului!) care dansau foxtrott prin apa din baie? Nu va zic nimic din astea.

Mai bine ascultati niste muzica. Sa va fie de bine ;):

Angel of the morning

First of all, i am sorry if all this is gonna sound corny, but: i have friends, aquaintances, people i know and appreciate from Chile or Switzerland, Israel or Turkey, USA, who kindly suggested that I write in English. On my blog, first. As a job, we’ll see ;).

… this morning happened to be a very early one. And very promissingly warm. I went to sleep at 2 in the morning and got woken up at 4 a.m. by thomas (no more rebits in my hat 🙂 ). after a good night sleep of 2 hours, i was the one who was responsible with waking him up.Try getting a man up (if you weigh less than 50 kg like my humble person). Please do. His body, I mean! :)) And keep him up! When you’re as sleepy as hell! It’s harder than Mickey Rourke’s wrestling, i’m telling you!

Soo I went with the forever working strategy: drops of water on his face. It really pissed him off for one second. Which was great!

A fairly good morning at 6 a.m. And, with a bad break of about 4 hours, a better morning started at a bistro i’ve never been to before. And there I had my „real” breakfast in years. For me it was something close to a miracle to see myself in the morning eating eggs and ham and cheese and butter! and jam! and drinking tea! you know the feeling that u cannot believe yourself doing something? there i was, having breakfast. and this feeling.

And people walked on the street like stressed uniform animals to the zoo. Scared, sad, ironic, some just not really caring. But the sun, pfaaah, the sun was the king of them all. And humilliated them into being little beams trying to hide in the shade.

The owner of the bistro had incredibly scary blue eyes, but he smiled when i suggested he puts wireless in the place. I hope he eventually will.
I could feel the bartender’s amazed look while i was keenly reading the sports newspapers. One word: I am interested in lots of things, get used to it, guys! I am the little genius in disguise, don’t be mislead by the charm :)).

And the backless green blouse. And the perfect red shoes. And the orange scarf. And the red nails. And the simple words of the man who sold me cherries. And the ever cool „ride” in the vegetable market… and me.

Morale:

Tenderly put together simple-little(or big)-beautiful things, every day (things that must happen to you if you are a beautiful person. this i know from a friend. she said: „you are a wonderful. And to the wonderful, only wonders can happen”).
Mix these things up creatively for as long as you can. Do not be afraid!

Use condiments such as pathetism or corniness, but forget about artificial additives such as „what will people say? isn’t this a bit too much?”.

Add light and warmth, maybe a spoonfull. Maybe more.

There you have your hapiness, served chill.

Ah, the most important: Enjoy! 😉

What made my day (so far) :)

Dragi Mihai, Dora, Claudiu and cine-co de la Clujeanul & Cine City,
Va salut din Bucuresti, dupa o noapte de somn lipsit de griji, mai scurta insa decit credeam.
Sper ca ati dormit si voi ca lumea haha..
Deci: multumiri inca o data pentru tot ce ati facut, pentru ca ati fost cu noi, trup, suflet si ficat 🙂 si pentru ca, vorba lu’ Piersic sr, „ati ars fiecare in felul lui”, dar la unison cu toata lumea si la TIFF-ul de anu asta. Va rog io frumos trimiteti mesajul asta la toti cine-„vinovatii” ale caror adrese de e-mail nu le am.
Pe curind, la o margarita tihnita, inainte de nebunia lu’ 2010.
Va pup, chiri

iti multumesc si eu, chiri. nu imi dai alta sansa decat sa te iubesc. like a sister, of kors 🙂

P.S. Vin textele cu „ce nu stiai de la TIFF”. Imediat! Zilele astea. Rabdarica.
🙂

Jurnal TIFFizat (Ziua zero)

La miezul noptii se termina. Zilele viitoare o sa stau si o sa scriu post eveniment, sper ca pe o terasa mai relaxata. Lucruri multe si frumoase. Stei tiund!

Acum sunt leguma.
Poza cu „I hate this shit”, cu degetele pline de frisca si cioco, cu rozul, albastrul si verdele, cu machiajul facut in baia de la Tribuna, transmite exact starea. Be cool and make fun of the shit in everybody’s life. Dar trebuie sa incepeti cu voi insiva, ca io asa fac ;).

dora si oliver (2)

Jurnal TIFFizat (ziua 6)

Nu am timp! Si energie. Nu numai pentru blog, ci pentru spalat pe par, pilit o unghie, facut o baie, citit ceva mai mult de 2 minute. Ingrasat.

M-a amuzat initial asta. Acuma nu mai.

Cred ca o sa am 5 minute pe zi pt blog dupa TIFF. Si o sa scriu despre TIFF. F potrivit, stiu.

Nu o sa postez vreo poza cu un „tiffinside” de data asta, ci cu cineva la intamplare.

E Roland, are o figura absolut de personaj de Tarantino (cum au toti din My Way. Ceea ce e un lucru buuuun, Adi!). Roland nu are absolut nicio legatura cu TIFFul si am vorbit cu el 3 minute. Ii place Grimus si m-a intrebat daca sunt ceva actritza/vedeta pe care nu o stie el. Sa ii fi zis ca da?:))

Pozele sunt facute de Aida Ilie, buna prietena si colega de serviciu si fiica. de fapt invers e ordinea. Dar la gulyas nu mi-a facut poza! Si la alte evenimente si secventze! Na uite ca te-am si certat!

roland

Jurnal TIFFizat (ziua 5)

meet Barmak Akram, regizorul „Kabuli Kid” (ce sa fac daca Grozea apuca sa scrie si eu am tolba de povesti pe care numa nu apuc sa o povestesc? 🙂 )

Filmul mi s-a parut slab de tot, dar dupa vreo 8 ore petrecute cu Barmak, am inteles mult mai multe. Pe scurt: trebuie judecat in contextul Afganistanului, care ii ofera toate circumstantzele atenuante din lume.

Dupa o bere in My Way, cu musafirul lasat in grija (Chiriiii, te-ai culcaaaat?), am mers la un bar cu tigani si unguri care cantau minunat la vioara si vocal. Intr-o alta incapere, doua fete aveau voci de gagici din filmele lu Bregovic. Le-am chemat la noi la masa si a iesit o super cantare. La un moment dat s-a dat „cuvantul” fiecaruia de la masa, sa cante pe rand.

„Na es ez a csavo afganistani, te dora?” „igen, te zoli” „ha enekeljen akkor valamit onnan”. „barmak, est-ce que tu veux chanter un chanson traditionel d’afganistan?” „biensur”.

na si am auzit o varianta ultra faina a unei piese despre o gagica din popor, nobody knows who she is, pe nume Jamila. Cu percutie improvizata – Barmak in lemnul mesei, noi pe sticle, pe cutii de orice. Pana a venit batranul uricios, patronul crasmei, sa ne zica ca ii galagie. Bine ca la melodiile unguresti n-o fost.

„ook, j’irai
tot in seara aia, i-am facut cunostinta lui barmak cu lavi si izi si cu niste cantareti/dansatori japonezi, plus dani si csongor din ungaria. la un moment dat in cursul serii, la masa se vorbea engleza, franceza, maghiara, romana, japoneza. si afgana, daca s-ar fi apucat barmak sa vorbeasca singur.

apoi ne-am plimbat mai multi prin parc unde am ris bine de tot („city hall and press, we don’t give a fuck about police” 🙂 ) si am cantat la ceva… nu stiu cum ii zice, instrument muzical din ala mic de metal ce il pui la gura si il strunesti cu degetul si vibreaza pe note.

apoi am mers acasa si, la o ora mica de tot, mi-am organizat programul pentru azi – ziua 6. despre care veti afla maine.

this is what i call fun.

pozele nu-s tare fun, ca-s de la discutie despre musulmani, jihad, vaduve afgane si familii regale. ultima e ca sa ma laud cu cearcanele mele, care-s mai faine ca ale lu Elena Basescu. Nie nie nieee!

voila: