Cele sapte piese de pe creierul meu. these days.

Ce 7 cantece imi stau pe creer in perioada asta – cam asa suna leapsa primita de la bonobo idelebil .

Bun. Buuun. Here we go:

Ben Harper – The drugs don’t work
http://www.deezer.com/track/14580

Lenny Kravitz – Stillness of Heart (strofe mai cu seama, refren mai putin, asea)
http://www.deezer.com/track/21468

Raphael – Caravane
http://www.deezer.com/track/8225

Urge Overkill – Girl, you’ll be a woman soon
http://www.deezer.com/track/25434

Archive – Pulse (asta creca imi sta pe creer tot timpul, pe undeva) – neaparat varianta de concert
http://www.deezer.com/track/1106398

Jason Mraz – Sleep all day
http://www.deezer.com/track/11838

Jason Mraz – Sleeping to dream (e alta piesa!:)) )

APDEIT – BONUS TRACK:

Nick Cave&The Bad Seeds – Into my arms
http://www.deezer.com/track/4583

Acum, ca recitesc ce piese am pus, zic ca de fapt nu-s astea :))
Aaaanyway, leapsa merge cu maxim respect la Mishu, Tiribonflax, Dodo, Doho Quijote, Tea si Letu. Si lu’ Mihai.

Pentru toata lumea ii de fapt leapsa, cu bloguri, fara bloguri, oricum ati fi.

Anunțuri

M-a sufocat Lenny cu aer

Vineri seara nu stiam daca plec. Am decis sambata dimineata, cam dupa ce a pornit trenul.

Ca merg sa il ascult si sa-l vad pe Lenny. In afara de – si acum impartasesc un secret bine pastrat atatia ani… in afara de Keanu Reeves nimeni din sfera showbiz nu a facut obiectul idolatrizarii mele, combinate cu ceva hormoni adolescentini. Odata ce valul dragostei care ma orbea a fost inlaturat am vazut ca acel domn Keanu este un netalentat si un sec din toate punctele de vedere.

Bun, continuand… pe cand aveam pe la 20 de ani, asa, Lenny era un barbat care trezea in mine o senzualitate paradoxal depersonalizata. Dar intotdeauna si-a pastrat aura aia de bunutz pe care, insa, nu as pune mana in a million years. Bine, poate daca m-as imbata ingrozitor.

Muzica lui mi-a placut dintotdeauna, insa nu a fost in my top 5.

Insa concertul asta stiam ca vreau sa il vad de cand am aflat ca va fi la Bucuresti. Simteam ca va fi bun si ca atat muzicianul cat si barbatul Lenny vor arata infinit mai mult decat pe o banda de cd sau un ecran tv. Vor arata dpdv obiectiv, simteam, dar mai intuiam ca si eu il/ii voi percepe altfel.

Plus ca, daca il comparam din start cu cine mai vine in tara in vara asta – „monstri sacri”, „legende”, etc samd… era cu mult mai tentant dpdv muzical live (minus Leonard Cohen, la care o sa merg cu tot sufletul si minus altii gen Massive sau Morcheeba care nu sunt „legendari”). Funk is funk, souls is soul, nu aveam si nu am chef de Metallica in concert, sa imi fie scuzat. Le recunosc valoarea. Atat.

Si am urcat in tren. Am dormit in niste pozitii de maimutza/urs koala antrenat(a) pentru transeele din razboiul din Vietnam al animalelor. Am mancat vreo cinci sandwichuri facute de mine cu mana mea (cu mainile, ma rog). Le-am lasat pe alea cu sunca la sfarsit, nu tare imi placeau si amanam momentul. Am baut apa. Am recitit ceva Kundera. Am fumat in statii. Intre vagoane. Cu un domn care avea ringtone cu o melodie ungureasca neidentificata.

INTERMEZZO – NU E DESPRE LENNY, NICI DESPRE MINE, ASA CA NU CITI DE NU AI CHEF

De la Brasov au urcat doi – el si, ai ghicit, ea. Povestea lor, in felul in care se manifesta, m-a lasat masca. Mas-k. El – ochelari, un dinte incalecat peste celalalt (asta e o calitate de obicei. La el nu), tricou Nike, adidasi Puma. Sex apil – iok! Ea – ochelari, fatza uscata si imbatranita, totusi tanara ea, fata. Tricou? Nike. Adidasi? Pumaaa. Sex apil? Ai ghicit! Bun. Ea isi da jos adidasii, el o maseaza pe labele picioarelor, peste sosete. Nimic nasol in sine. Insaaa, insa felul in care o facea, si cum ea zambea, si cum el mai freca cinci secunde cu un zambet scremut pe fatza, si cum ea inchidea ochii… era, Gizas, totul era atat de artificial, de carton, de penibil. Nu, nu a fost doar atat. Mergeau la mare.

Incepe dialogul. Ea: „Abia astepti sa ajungem, nu?”, El: „Da, hm, da. Tu nu?” Ea: „Ba daaa. Sa ma balaceeesc (si ATENTIE! face cu mainile ca si cum ar inota)”.
WTF de un miliard de ori!!! Doi oameni care sunt impreuna si care merg la mare se intreaba unul pe altul daca „asteapta” sa mearga la mare??? Iti venea sa zici: „Nu, nu astept deloc, draga. Nu ma intereseaza marea, te-am mintit. Nu vreau la mare, mi-e bine si la Cehalutz, vreau doar sa te f**. De aia te si masez, nu te-ai prins? Proasto!”
Mda, am fost de-a dreptul socata si de ce a urmat, discutii despre temperatura apei, despre „ce o fi fost pe jos aici in compartiment ca e cam lipicios?” si altele asemenea. Am fost mustrata ulterior, amical, ca nu inteleg faptul ca unele cupluri au emotii in public. Sa taca atunci! Sa mearga cu masina! Cu TIRul! Pe jos!
Nu sunt politically correct, dar vreau sa precizez ca nu ma refeream la IQul celor doi, ci (dincolo de siderantul banal al conversatiilor, nu al subiectelor, ca poti vorbi misto despre absolut orice), ma refeream la totala lipsa de intimitate a comunicarii dintre ei. Ingrozitor. Brrr.

INTERMEZZO GATA.

Am ajuns. M-a luat Mihai cu masina – un drag, de altfel, ca mi-a luat si sandwich si a fost un okutz tot timpu. M-a carat pe Cotroceni, unde m-am bagat cu puhoiul pe stadion.

Experienta propriu-zisa e in cronica asta, facuta de o tipa cu mult bun simtz :)):

Evident ca acolo tipa nu a scris – spicuim:
ca ii era dor de el si il vizualiza dansand, venind spre ea, plecand, zambind, plingand, cand facea trompeta cum numa ea stie. ca la un moment dat, intr-un moment de ubereuforie si-a adus aminte de el din nou si a intins mainile sa il imbratiseze:)).
ca era un tip langa ea caruia i-a zis „lasa-ma sa ies sa dansez un pic”. si a dansat cam tot concertul. atata de tare a uitat de ea incat la un moment dat i-a zburat un bratz din umar si a luat-o la fuga, pe trei degete din cinci, pe gazon. glumesc.

am plins un pic. pentru ani in urma. pentru acum. de bucurie. de caldura. de aer. sau pur si simplu pentru ca asta iti ordona momentul sa faci.

dupa concert nu mi-a mai trebuit nicio iesire niciunde. niste beri cu dragutza de Tiribonflax, discutii, teveu cu animal planet, jocuri cu felics si mai putin cu miku-timidutzu. certuri cu lee. a doua zi, toata ziua in casa. tot nu imi trebuia socializare. de parca ii jurasem exclusivitate lui lenny.
a doua zi tot langzameala. a treia zi drogul zilnic a e-revenit. tot nu chef de socializare, desi alex zicea ca vine din drumul taberei la noi. nu te-am invitat pe bune, sper ca nu ai crezut!:))
maimutze-capucin – Vulcan si Virgil, dementiale, pita de-aia italieneasca – cum ii zice?, oglinda full size (iupiii), drumuri cu metroul – astept ziua cand nu o sa ma mai blochez dupa ce bag cartela! nu exista „tura” (as in perioada cand sunt in Bucuresti sau aiurea) cand merg cu metroul sa nu ma blochez macar o data la bullshitu ala de bara!

drumul inapoi a avut un moment semnat, inconstient, david lynch.

Plescaiala bosimanilor si dilemele fluieratului dupa gagici

O frustrare mare de tot si cvasiapriori ma cuprinde stiind ca nu o sa pot transcrie in litere sunetele pe care vreau sa le descriu. Voiam doar sa impartasesc aceasta stare ce ma face sa ating tastele asa cum atinge un reumatic talentat (sunt modesta, dada) clapele unui pian.

Ieri seara, o dezbatere (not) relaxata si asezonata cu zgomotul atat de enervant al Gheorgheniului, a trecut pe nesimtite de la limba(jul) bosimanilor la sunetele si gesturile pe care le folosim pentru a exprima lucruri.
Cum vorbesc bosimanii? Ei sunt acei superbi care in care in mijlocul unui cuvant (kinda) incep sa plescaie, cloncane, ciamciogleasca (c) cu limba in locuri si cu tehnici numai de ei stiute. Asta pretz de o secunda, dupa care continua sa zica ce au de zis, ca si cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Dar tu stai ca prostit de fiecare data.

Desigur, am inceput cu sunetele si gesturile specifice unei/unor culturi, cu raspindire slabutza. Doar nu iti inchipui ca atunci cand batzi cu degetzelul aratator propriu-ti obraz in semn de „ma, ce p**a esti” sau, pardon, „ce nasol/nepoliticos/fara bun simt/obraz gros/etc/samd esti”, e un gest universal. Nu e.

Am ajuns la cele cvasi universale. De exemplu dezaprobatorul „tz tz tz”. Si am inceput sa ne intrebam, ca niste copii care descopera ca papusa Barbie poate fi dezbracata. De ce tocmai literele astea? De ce nu „gj gj gj”, „pfi pfi pfi” sau mai facilul „ne ne ne”? A, ba nu, ca ultimul are alt sens atasat. De unde vin toate astea? Cum s-au format? Cum s-au ales exact aceste sunete care, culmea, au ajuns sa ni se para atat de potrivite starii/atitudinii respective? Greu, nu?

Bun, sa trecem la fluierat ca apendice al unei atitudini. Toata lumea stie minunatul, sensibilul, aproape floralul fluierat al muncitorilor (de obicei din constructii, dar sa nu ii discriminam pe ceilalti). Fluierat dupa o femela atragatoare/cu sani mari/cu sani mici/cu sani/fusta scurta/fusta stramta/ceva acolo de fluierat dupa.

Aici se pun cel putin doua probleme. Unu: de ce se fluiera musai? De ce, par egzample, nu se canta o bucata dintr-o arie? (pentru unii mai adormiti la creer: Glumesc). Da’ pe bune!? De ce nu se pocneste din degete sau de ce nu se bate de – sa zicem, sase ori din palme ori sa se scoata asa un raget scurt de animal necizelat si doritor?
Doi: de ce acel fluierat anume? Il stiti bine, habar nu am cum sa il transcriu. Da’, ala in doua „silabe”, care urca scurt, apoi coboara. Bun, de ce ala? Cine l-o inventat? Pe ce baza? De ce e asa „la fix” cu situatia? Tre sa fi fost om tare destept ala de l-o fabricat.
Aproape asa destept ca ala care o inventat bancurile.

P.S. Nu ca e frumoasa duminica?