Nightmare on Life Street, serie nelimitata

Am avut intr-una din noptile trecute un cosmar ce nu era nici cu criminali, nici cu razboaie, nici cu inecat. Nu era cu niciun fel de moarte in felul in care e ea inteleasa de cei mai multi. Dar tot a avut de-a face cu un soi de moarte. Cel mai rau soi.

Se facea in vis ca ma intorsesem intr-o noapte in casa in care am trait cativa ani buni cu iubitul meu. Nu mai eram impreuna, dar cum necum am ajuns sa dormim in acelasi pat, in casa candva a noastra. El isi revenise dupa despartire cat de cat, se spunea. Insa era doar un fel bolnav de a masca un dezastru emotional. Fiindca ce mi-a fost dat sa vad, sa ating si sa miros in acea noapte a zdruncinat tot credeam eu despre el pana atunci. Si de altfel orice credeam despre minimul echilibru mental si fiziologic al oricarui om.

In timpul cosmarului, ma plimbam prin camera si vedeam ingrozita paianjeni cornosi cu panze groase pe pereti. Nu, nu din aceia simpatici cu picioare lungi pe care fiecare i-a avut candva intr-un colt al camerei. Pe pervaz era un strat gros de pamant, iar cand incercai sa iti scoti mana pe fereastra te oprea o panza groasa a unui alt paianjen. Sa nu se fi uitat nimeni pe geam in tot acest timp?

Asternuturile erau murdare si miroseau a cadavru putrezit, iar de pe ele ranjeau la mine pete imense maronii, galbui, rosiatice, negre. Zeci de tricouri candva albe zaceau, pline si ele de pete de culori cu cele mai scabroase conotatii. In baie, cada era atat de murdara incat maroniul bolnavicios urca pana pe perdeaua de dus montata cu entuziasm de mine cu vreo jumatate de an in urma. O ganganie imensa, neagra, moarta, zacea pe gresia baii, devenita de o culoare incerta.

Fire de par unsuroase se intindeau peste tot, iar pe mese erau aruncate suluri de hartie igienica cu bucati mototolite langa, care depozitau cine stie ce secretii purulente si contagioase. O conducta se sparsese si curgea apa pe jos, iar peretele era invadat de igrasie si de rugina. O canapea se rupsese, iar sipcile desprinse ramasesera in continuare pe jos, pline de par, de pamant si de resturile unor ambalaje de prezervative.

Se facea ca ma plimbam ametita prin haos. Plangeam, sopteam „Dumnezeule mare”, imi venea teribil sa vomit si eram lovita secunda de secunda in stomac de un soc teribil. Toate deodata. Cine e omul acesta? Ce face cu viata lui? Unde a disparut barbatul de care ma indragostisem candva? Cine poate trai fara sa se imbolnaveasca in casa asta, in asternuturile astea? Cata deprimare si abandonare a oricarei dorinte de viata, de lumina, de sperantza pot duce la o asemenea mizerie?

In timpul asta, el facuse dus, daduse in secret niste smsuri din veceu, se parfuma, isi punea o camasa de in, absolutamente in voga si niste bijuterii sic. Inchizand bine usa dupa el, iesea in lume. Cu zambetul pe buze si cu certitudinea ca duce in sfarsit o viata sanatoasa, acum ca noi am murit.

M-am trezit din vis dupa doua nopti si o zi.

*** republicat dupa un an si jumatate de la scriere, timp in care realizezi cata cruzime e in standardele duble si in asa zisele respect si decentza intotdeauna cerute, niciodata oferite.
Intre timp, dezechilibrul mental a devenit de un alt soi, mai curat, mai spalat, mai asezat. Dar cel putin la fel de periculos. Insa despre asta, intr-un text viitor.

Anunțuri