Despre noi, numai de bine

Cand moare o dragoste
uneori ai vrea să mori tu,
alteori să moară el,
câteodată amândoi.
Dar ce simplu-ar fi
şi cât de-american
să moară „noi”.
Cel din tine,
cel din celălalt.
Ca un om cu două trupuri
şi niciunul.

În sicriu s-ar înghesui,
ca-ntr-un cavou de cocalar,
mingile mici la 50 de bani
bucata. de la Kaufland.
Bileţele cu „iubita mea, press
the button”, iepuri roz,
tricouri cu un tip în costum,
fotografii pe nisip, între
pahare de plastic şi chiştoace
ale ţigărilor de după.

„Doamnă, domnule, vă rog frumos să vă potoliţi
nu mai încape nimic! nu pot pune capacul!”,
vi s-ar reproşa.
Ar fi trist – „e prima dată când avem şi noi
o valiză prea plină pe care te-aşezi s-o poţi închide.
Şi cu care nu mergem nicăieri”.

La slujbă s-ar spune tot felul de prostii:
cât ne-am iubit noi, ireal de mult,
nemaivăzut de pasional
şi incredibil de dureros.
„Foarte rar, domnule, aşa ceva!”,
ar exclama un prieten uşor abţiguit.

De la cimitir,
lumea ar pleca la un chef monstru,
„because he would have wanted you to be happy”,
ce mizerabil clişeu!

… (va urma, că trebuie să plec)

Anunțuri