Dirigu’ meu iubit

scriam cand eram fericita. bucuroasa. ranita. trista.amuzata. shocata.

insa cele mai dragi texte scrise aici au avut intotdeauna o parte emotionanta. o sursa de emotie. ca la un bacalaureat al sufletului, cu examene gen piele de gaina, gol in stomac, palme transpirate, inima ce bate ca un percutionist nebun.

poate ca n-am mai scris pentru ca m-am obisnuit cu unele tristeti. cu unele frustrari. chiar si cu unele bucurii si shocuri. poate e mai simplu, m-oi fi lenevit. nu stiu.  cert e ca, cu cat eram rugata mai cu foc sa scriu (da, sunt o modesta) si cu cat mai mult auzeam intrebarea spusa pe un ton oarecum compatimitor „de ceee nu mai scrii?” … cu atat imi venea mai greu sa pun pe foaie vreo litera.

azi e una din acele zile in care emotia m-a luat pe sus. si in perioada asta absolut timpita, depresiva, crizata si saraca… a fi emotionat nu e putin lucru. chit ca emotia din perioadele timpite nu e emotia aia la capacitate completa, ci e una mai timida, care are grija sa nu-mi rascoleasca echilibrul de criza :).

dar sa va zic cum a inceput:

zilele trecute ii povesteam lui rebit despre dirigintele meu din liceu. Dirigu’. Despre liceu insusi ar merita sa scriu mult mai multe pagini… Vor veni si ele.

Asa. Dirigu’. Pop Ovidiu era poate singurul nume care nu suna oficial si comunist spus cu numele de familie inaintea prenumelui. Dirigu’ era un barbat frumos. Mai ales in sensul romantic al cuvintului. Era un barbat cu ochii caprui, mici si ageri, incercanati, dar tineresti foarte. Avea un par negru bogat si putzin ondulat, iar freza lui poate fi si acum etalon pentru toti tinerii care vor sa aiba frizura „fancy”.  E aproape indescriptibila, dar va promit ca va faceti o idee la finalul textului :).

Dirigu’ fuma. Ah, de-ar sti cat fumez si eu acum… De fapt o sa afle. Nu ne-a certat foarte tare cand a aflat ca vreo 5 din clasa fumam in curte. Ba chiar in clasa a XII-a am avut un loc de fumat numai pentru noi, in coltul cladirii liceului.

Era o combinatie fericita intre exigentza si indulgentza, intre seriozitate si gluma, intre distantza fatza de elevi si caldura. Era ca tata intr-un fel, omul care cand te imbratiseaza, chiar daca o face rar, simti cat de mult inseamna.

Nu tin minte sa ma fi certat vreodata cu adevarat. Simt, insa, ca l-am dezamagit. Oarecum :). Eu il stiam din clasa a VII-a cand am fost la Nationala de matematica, iar Pop Ovidiu era prof de mate. Intrata la clasa lui, de mate-fizica, bilingv engleza, traiectoria fireasca ar fi fost sa fac performanta in matematica. Oricum clasa noastra a studiat la matematica mai mult decat (si aici iar sunt modesta, atentie!)… mai mult decat majoritatea elevilor din tara asta. Am eu asa o convingere.

Bun, dar eu am renuntat la a mai merge la Nationala de mate. Si de fapt la orice Nationala. Nu pentru ca nu as fi fost suficient de inteligenta sau muncitoare pentru asta. Ci pentru ca, de cand ma stiu, nu am putut sa imi dedic timpul liber aproape in exclusivitate unei activitati. Eu voiam si sa recit poezii si sa scriu si sa ma plimb si sa merg la dans si sa citesc si sa fac chimie si engleza si… de toate. De toate care imi placeau. Si uite asa am ajuns o sefa de promotie a liceului (cel mai bun din tara, sunt ferm convinsa, si jur ca nu-s subiectiva!) care a luat doar o mentiune la Nationala de engleza.

Nu stiu daca dirigu’ a inteles vreodata de ce nu voiam sa stau toate dupa mesele la masa sa fac probleme de mate sau de ce nu voiam sa „fac performanta” pur si simplu intr-un domeniu anume. Profesorii nu au parut sa inteleaga de ce, daca sunt in stare si daca teoretic excelez in mai multe domenii, de ce sa nu o fac si practic, sustinut, „competitional”.

… Pentru ca asa sunt eu. Excelez eu cu mine, in tot ceea ce simt ca ar conta acum sau alta data. In tot ceea ce simt aproape de mine la un moment dat. In tot ceea ce ma bucura punctual.

Poate ca daca n-ar fi fost asa, as fi fost o buna matematiciana, dar o mult mai slaba dansatoare, zambareatza, povestitoare, degajata, vorbitoare de diverse limbi ale lumii, sociolog, cititor de nshpe mii de carti, articole de psihologie, medicina, design sau fizica :).

Azi am primit un mesaj: ma cauta dirigintele meu. E minunat cum spunem „meu”. Fiindca asa il si simt, asa cum el probabil ma simte eleva „lui”. Il simt atat de intim infasurat pe inima mea, incat nici anii care au trecut, nici bolile, tristetile sau distantza nu ne pot indeparta.M-a invitat cu drag la o manifestare aniversara a Colegiului „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Se fac 90 de ani de cand se numeste „Eminescu”. 150 ani de cand Petru Bran a inceput sa predea limba romana in limba romana.  375 ani de invatamant satmarean.

Cand i-am auzit vocea la telefon, am redevenit copil pe loc. Dora Mircea-Radu din XII C, cu clasa langa scari, cum intri pe dreapta, clasa ravnita de toata lumea. Unde aruncam cu cotoare de mar „cosuri de 3 puncte”. Care mai dadeau pe langa cosul de gunoi si murdareau peretii. Unde ne izbeam in zidul din fundul salii si ii zguduiam tabla doamnei Groza, profa de bio care scria in clasa alaturata… Dar despre astea in alt text.

Am redevenit copilul frumos si bucuros. Si ii multumesc dirigului care a avut o contributie deloc de neglijat la asta.

Printre putinele certitudini din viatza mea e asta: anii de liceu m-au lasat sa ma dezvolt liber. Sa ma cladesc, sa ma modelez, sa ma crosetez si sa ma rascolesc, sa cresc incotro vreau eu. M-au acceptat, m-au imbratisat asa cum eram si nu au incercat sa ma incorseteze.  Le multumesc pentru asta anilor de liceu si oamenilor dragi care au trait langa mine atunci. M-au lasat sa raman cea care sunt si acum: un om adesea atipic, nonconformist, cu haine rosii cand se poarta negru. care fumeaza langa biserica si injura cand nu e cazul. care casca si in fatza lui obama, daca ii e somn. care zice lucrurile direct, dezinhibat si deschis. Un om care nu minte si nu se minte. Un om rotund. (aplauze prelungi, va multumesc). Pentru rotunjimea asta multumesc.

Melodia de mai jos nu e din liceu, insa a venit la fix ca fundal pentru scrierea textului.

Odata ne-am pilit si i-am zis lu’ dirigu’ ca seamana cu un membru Beastie Boys. Si asa si e! Inclusiv balonzaidu!