„Prietenul meu ii bisexual!”

Internet cafe (don’t ask me, ca oricum va spun: am placile arse pe calc si nu am facut niciun demers pentru a remedia situatia) – vizavi de nostalgica-mi Maimutza.
Miros intzepator si de statut simultan.
O tipa blonda.
Haine rosii, dar nu senzuale. Stramte, dar mocicoshe pe alocuri. Totusi, destul de mulat si bronzat si scurt totul pentru a da o vaga impresie de „buna”. Poseta mica-mica-de-tot, cat sa incapa niste farduri de-alea penibile, in culori naucitoare.
Bun. Aceasta tipa, pe numele ei dedus din look – Daiana Lucica, ii spune administratorului de la net cafe: „Tu stii ca un pretin bun al meu ii bisexual? Acuma am aflat”. Tonul – ridicat, dar nu panicat. Destul cat sa aud si eu, dar nu destul ca sa vad ca ii pasa. Nu ca ar fi ceva „de pasat”, adica o tragedie, o catastrofa, un tsunami uman, o groapa a marianelor a constiintei si moralitatii… Nu!
Dar daca tot a facut anuntul in gura mare, intr-un sordid internet cafe, ma gindeam ca nu s-o fi putut abtine de suparata ce e.
Urmeaza o discutie la telefon. „Tu stii ca ii bisexual? Mi-o zis el! Tu, cum ii zice la piesa aia cu „I will survive”? Cum ai zis? „I will survive” ii zice? Aaaa, no bine. No fii atenta. Am auzit ca daca stii pe de rost versurile la aia esti homosexual. Oare sa il intreb daca le stie? Hi hi hi. Ha ha ha”.
Regret ca nu am intrebat-o: „Dar daca nu le stie pe de rost e clar heterosexual, nu?”

***

„Ancalore” e din nou NON STOP! Sunt sigura ca pe multi va intereseaza*. Cand am vazut afishutzul cu anuntzul, am perceput-o ca pe o veste aproape la fel de buna ca… ca aia cu „luminitza” (nu ma intrebati).

***
ieri (multumesc, Austin) am scos o cugetare pe care abia posteritatea o va putea aprecia asa cum se cuvine. Stand si povestind cu domnul Austin – despre mancare scumpa, hedonism, masochism, tuns si motivatii comportamentale, am comis-o si am zis sacadat: „Sufletul este un avorton al creierului”. O secunda m-am speriat de cat is de desteapta.

*Anca Gradinariu, daca citesti acest blog, sa stii ca tratez exclusiv subiecte de larg interes, anvergura si calitate… inalta de aceasta data.

Anunțuri

He smells like wonder spices

Your smell was the sun of those days
It gave me the strength not to think ahead
… spices from out of space, maybe, or just – silly me, from very far away
when I was afraid or cold or hungry
I used to put my nose next to your skin,
I caressed it gently, then breathe in. breathe all of you in. my heart.
To fill it completely.

… but in that early, surreal morning, it was the perfume you so loved to put on my chest…
a childish surrogate for your wicked angel smell.

Pentru ca sunt emoTIFFa

asadar, with no further introduction, nostalgii si regrete post-TIFF:

– asta e pretty obvious: ca nu am vazut suficiente filme. spicuim din ce am ratat si nu as fi vrut: Viva, documentarul despre Sigur Ros, Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu gangster, Control, Jamil, mergi în pace…

– ca nu am putut sa stau la niciun chef pana ma tinea fizicul (motive de job a doua zi). in singura noapte in care as fi putut sa ma destrabalez si io ca omu si as fi putut cunoaste noi cetateni pentru relatii profesionale ulterioare am facut o ditai caderea de calciu. plus ca el avea film a doua zi dimineata. la care nu am ajuns niciunu. bine-o fost si numa’ la q&a.

– ca nu am mai apucat sa public la timp un interviu tare simpatic.

– ca nu mai e lume cu badgeuri pe strada… angajatele de la kenvelo au ceva asemanator, though:))

– ca iar gandesc in engleza si nu prea mai am pentru ce right now:)

– ca nu am chef sa imbrac prea repede rochiile flu flu de la festival

– ca pe terasa muzeului se strangea toata sandramaua duminica seara, ca si un decor al unei pelicule la care s-au terminat filmarile

– ca nu mai fug ca o gaina beata toata ziua si toata seara, cu sentimentul ca fac lucruri care chiar conteaza pentru multi.

– ca nu mai sunt prin preajma mea oamenii aia faini pe care i-am intalnit la editia asta si pe care ii stiam dinainte

– ca terasa de la diesel a redevenit un loc total neprimitor pentru cei ca mine, dupa ce, timp de o saptamana, a fost martora unei boemii care i se intampla doar la tiff (ghici cine dormea cu picioarele pe masa? nu, nu eu)

– ca nu am apucat sa imi iau ramas bun de la o gramada de oameni

mai sunt o multime de chestii pe care le am acum in minte, da’ parca mai bine ma opresc.

asa ca, pentru a atenua depresia post TIFF (daca ti se pare patetica atitudinea mai intreaba in jur, o sa gasesti mii de oameni ca mine:) si o sa ne scuzi ca existam. emoTIFFi – asa cum ne-a numit Kafkutza), o sa mergem la Sibiu in weekend. unde o sa fie, evident, mai slaba treaba, astfel ca o sa fie trecere gradata, nu brusca. logica imbatabila as usual:)).