Rebit munceste. Ca sa vezi!

Dupa cum am punctat in titlu, rebit munceste. Nu o sa scriu in textul asta ca de fapt mult din ce face ar putea face mai bine (ma rog, perfect chiar) daca m-ar asculta mai atent si ar tzine cont mai mult de ce ii zic… No, tocmai am zis. Scuze :)).

Rewind. Deci rebit munceste. E serios si dedicat. Se implica pe baza continua si cu energie. Pe care uneori stiu ca crezi ca nu mai ai de unde sa o scoti. Dar o scoti. Si mergi inainte in fiecare zi si iti sacrifici uneori si momentele de liniste pe care le-ai putea avea acasa. Le sacrifici pentru munca, ca simti ca pe termen lung it’s for the best.

Firma – pe care o are impreuna cu prietenul si asociatul sau (si amicul meu 😀 ) Razvan, se numeste Bazalt Transilvania si distribuie si monteaza piatra naturala. Bazalt, granit, marmura, compozite. D-astea, de nu le stiam eu inainte. Le monteaza cu o echipa de baieti tare de treaba, in interioare de case, in exterioare. Paveaza de la hoteluri la „casutze” de oameni. Si in firma asta incerc si eu sa ma implic asa cum pot si atat cat se poate.

Pe net e deocamdata in lucru, la www.bazalttransilvania.com. . Dar uita-te acum si pune-ti oricum bookmark, ca sigur o sa ai nevoie candva de o pietricica frumoasa si calda in curte sau in casutza linistita. 🙂

Si uite ca am scris un advertorial de suflet pentru prima data in viatza. Si nici plata nu e in banutzi. Si nici in natura, jur! 🙂

p.s. acest text este dedicat si tuturor celor care presupuneau ca am niste avantaje materiale deosebite datorita etniei.

Anunțuri

visul unei dimineti de vara – episodul 1

e dimineata tare. si e soare care ma bazaie pe frunte. fac o pirueta in somn, spre stanga. intind mainile – pe una o pun pe urechea ta, pe cealalta, pe piept. ai vreo trei stropi de transpiratie acolo – crema hidratanta de dimineata pentru degetele mele. nu e de fitze, nu-i scumpa deloc.

deschid ochii catzeleshte, smechereste, te sarut si fac cafeaua la aparatul cu doua cani incorporate. mirosul te trezeste ca in desene animate si nu ca in reclamele proaste.

se aude muzica, la alegere – „sing for you”, „isn’t she lovely?” sau „i can see clearly now the rain is gone… all the bad feelings have dissappeared… it’s gonna be a bright, sunshiney day”. la la laaa.

ma invart prin bucatarie, cu sosete groase, albe si camasa ta, cea mai frumoasa. „pe tine sta mult mai bine. de fapt cel mai bine”, zici, si te freci la ochi cu o mana la care, culmea, nu ti-ai mai ros unghiile de vreo luna si ceva.

te iau un pic la dans, asa, de dimineata. rizi putin si imi zici ca ti-am tot promis ca te invat sa dansezi… de ce nu am mai facut-o? „las’ c-o facem si pe asta. avem timp. jur ca avem timp”. degeaba jur, ca habar nu am cat timp avem.

ne spalam pe dinti deodata. pufnesc in ris cand imi povestesti ultima aberatie scoasa de bunicu-tau, in timp ce iti clatesti gura. pasta de dinti sare pe oglinda si deseneaza un model abstract. e varianta mea de-ati scrie pe oglinda, cu ruj, „i love you”.

ne consultam cum sa ne imbracam. „cum te simti azi? sexi? sau copila? sau distanta? romantica? sa stiu ce sa iti sugerez”, intrebi. „aaah, iar te simti de toate intr-una?”. rizi din nou.

iti dau sa imbraci camasa mov inchis, de in, pe care ti-am cumparat-o cand am fost in barcelona si care mi-a luat ochii. „cand esti imbracat mov si in verde, uneori, mi se pare ca ma iubesti mai mult”. filosofii de apartament inchiriat. 🙂

e ora 8.09. la 8.30 fix trebuie sa fim fiecare undeva, cu treaba.

„o sa fie tare cald azi”, imi zici, cand eu ies din masina si ma saruti. iti simt firele de par mici si fierbinti, cu miros de cafea si colgate total. si nu numai.

„e cald deja. hot”, zambesc.

ma indepartez fluturandu-mi rochia scurta. primesc un sms. „esti tare frumoasa azi. te simt”. hehe.

raspund: „esti casa mea. si nu o casa inchiriata”.

Narcisism fotografic. de aprilie.

De cativa ani incoace aveam o dilema asa, medie spre majora. Din ciclul „unde se duc norii cand se duc?”, „de ce au barbatii sfarcuri?” si altele la fel de sobre.

Ma intrebam cat de diferit as arata in cazul in care un make up artist (arist in ale machiatului), un hairstylist (coafez) si inca vreo doi experti de profil si-ar da intalnire in jurul corpului meu si ar face o petrecere pe el. Adica m-ar da cu toate alea pe fatza, m-ar coafa si m-ar imbraca, bronza si m-ar lugu lugu estetic vorbind.

Oare as arata asaa diva, distanta, grunge-cold as a rock, decadenta si senzuala simultan, ca donsoarele care imi plac prin revistele glamour? Ca eu asa ma simt si am un feeling ca ele stiu asta :))

Bun, si ma uitam asa la cate o fotografie si ziceam „ah, pai eu as fi mai buna in postura asta”.

Zis si facut. Sambata, prietena mea Teodora mi-a propus sa facem party-ul ala cu tone de fond de ten, rimel, par de pe cap si shooting pe Calea Turzii.

Nu a fost nici pe departe ceea ce ar fi iesit de la o pregatire profesionista si la un shooting profesionist. Teo are talent, dar ne-am grabit, eu nu mi-am gasit hainele, super obiectivele pt aparat nu existau, picioarele mi s-au invinetzit de la frig, tocurile imi intrau in noroi, unghiile nu erau polished, se mai opreau dube pe strada. Si altele asemenea.

Dar destul cu scuzele. Enjoy primul exercitiu de narcisism foto 🙂 :