M-a sufocat Lenny cu aer

Vineri seara nu stiam daca plec. Am decis sambata dimineata, cam dupa ce a pornit trenul.

Ca merg sa il ascult si sa-l vad pe Lenny. In afara de – si acum impartasesc un secret bine pastrat atatia ani… in afara de Keanu Reeves nimeni din sfera showbiz nu a facut obiectul idolatrizarii mele, combinate cu ceva hormoni adolescentini. Odata ce valul dragostei care ma orbea a fost inlaturat am vazut ca acel domn Keanu este un netalentat si un sec din toate punctele de vedere.

Bun, continuand… pe cand aveam pe la 20 de ani, asa, Lenny era un barbat care trezea in mine o senzualitate paradoxal depersonalizata. Dar intotdeauna si-a pastrat aura aia de bunutz pe care, insa, nu as pune mana in a million years. Bine, poate daca m-as imbata ingrozitor.

Muzica lui mi-a placut dintotdeauna, insa nu a fost in my top 5.

Insa concertul asta stiam ca vreau sa il vad de cand am aflat ca va fi la Bucuresti. Simteam ca va fi bun si ca atat muzicianul cat si barbatul Lenny vor arata infinit mai mult decat pe o banda de cd sau un ecran tv. Vor arata dpdv obiectiv, simteam, dar mai intuiam ca si eu il/ii voi percepe altfel.

Plus ca, daca il comparam din start cu cine mai vine in tara in vara asta – „monstri sacri”, „legende”, etc samd… era cu mult mai tentant dpdv muzical live (minus Leonard Cohen, la care o sa merg cu tot sufletul si minus altii gen Massive sau Morcheeba care nu sunt „legendari”). Funk is funk, souls is soul, nu aveam si nu am chef de Metallica in concert, sa imi fie scuzat. Le recunosc valoarea. Atat.

Si am urcat in tren. Am dormit in niste pozitii de maimutza/urs koala antrenat(a) pentru transeele din razboiul din Vietnam al animalelor. Am mancat vreo cinci sandwichuri facute de mine cu mana mea (cu mainile, ma rog). Le-am lasat pe alea cu sunca la sfarsit, nu tare imi placeau si amanam momentul. Am baut apa. Am recitit ceva Kundera. Am fumat in statii. Intre vagoane. Cu un domn care avea ringtone cu o melodie ungureasca neidentificata.

INTERMEZZO – NU E DESPRE LENNY, NICI DESPRE MINE, ASA CA NU CITI DE NU AI CHEF

De la Brasov au urcat doi – el si, ai ghicit, ea. Povestea lor, in felul in care se manifesta, m-a lasat masca. Mas-k. El – ochelari, un dinte incalecat peste celalalt (asta e o calitate de obicei. La el nu), tricou Nike, adidasi Puma. Sex apil – iok! Ea – ochelari, fatza uscata si imbatranita, totusi tanara ea, fata. Tricou? Nike. Adidasi? Pumaaa. Sex apil? Ai ghicit! Bun. Ea isi da jos adidasii, el o maseaza pe labele picioarelor, peste sosete. Nimic nasol in sine. Insaaa, insa felul in care o facea, si cum ea zambea, si cum el mai freca cinci secunde cu un zambet scremut pe fatza, si cum ea inchidea ochii… era, Gizas, totul era atat de artificial, de carton, de penibil. Nu, nu a fost doar atat. Mergeau la mare.

Incepe dialogul. Ea: „Abia astepti sa ajungem, nu?”, El: „Da, hm, da. Tu nu?” Ea: „Ba daaa. Sa ma balaceeesc (si ATENTIE! face cu mainile ca si cum ar inota)”.
WTF de un miliard de ori!!! Doi oameni care sunt impreuna si care merg la mare se intreaba unul pe altul daca „asteapta” sa mearga la mare??? Iti venea sa zici: „Nu, nu astept deloc, draga. Nu ma intereseaza marea, te-am mintit. Nu vreau la mare, mi-e bine si la Cehalutz, vreau doar sa te f**. De aia te si masez, nu te-ai prins? Proasto!”
Mda, am fost de-a dreptul socata si de ce a urmat, discutii despre temperatura apei, despre „ce o fi fost pe jos aici in compartiment ca e cam lipicios?” si altele asemenea. Am fost mustrata ulterior, amical, ca nu inteleg faptul ca unele cupluri au emotii in public. Sa taca atunci! Sa mearga cu masina! Cu TIRul! Pe jos!
Nu sunt politically correct, dar vreau sa precizez ca nu ma refeream la IQul celor doi, ci (dincolo de siderantul banal al conversatiilor, nu al subiectelor, ca poti vorbi misto despre absolut orice), ma refeream la totala lipsa de intimitate a comunicarii dintre ei. Ingrozitor. Brrr.

INTERMEZZO GATA.

Am ajuns. M-a luat Mihai cu masina – un drag, de altfel, ca mi-a luat si sandwich si a fost un okutz tot timpu. M-a carat pe Cotroceni, unde m-am bagat cu puhoiul pe stadion.

Experienta propriu-zisa e in cronica asta, facuta de o tipa cu mult bun simtz :)):

Evident ca acolo tipa nu a scris – spicuim:
ca ii era dor de el si il vizualiza dansand, venind spre ea, plecand, zambind, plingand, cand facea trompeta cum numa ea stie. ca la un moment dat, intr-un moment de ubereuforie si-a adus aminte de el din nou si a intins mainile sa il imbratiseze:)).
ca era un tip langa ea caruia i-a zis „lasa-ma sa ies sa dansez un pic”. si a dansat cam tot concertul. atata de tare a uitat de ea incat la un moment dat i-a zburat un bratz din umar si a luat-o la fuga, pe trei degete din cinci, pe gazon. glumesc.

am plins un pic. pentru ani in urma. pentru acum. de bucurie. de caldura. de aer. sau pur si simplu pentru ca asta iti ordona momentul sa faci.

dupa concert nu mi-a mai trebuit nicio iesire niciunde. niste beri cu dragutza de Tiribonflax, discutii, teveu cu animal planet, jocuri cu felics si mai putin cu miku-timidutzu. certuri cu lee. a doua zi, toata ziua in casa. tot nu imi trebuia socializare. de parca ii jurasem exclusivitate lui lenny.
a doua zi tot langzameala. a treia zi drogul zilnic a e-revenit. tot nu chef de socializare, desi alex zicea ca vine din drumul taberei la noi. nu te-am invitat pe bune, sper ca nu ai crezut!:))
maimutze-capucin – Vulcan si Virgil, dementiale, pita de-aia italieneasca – cum ii zice?, oglinda full size (iupiii), drumuri cu metroul – astept ziua cand nu o sa ma mai blochez dupa ce bag cartela! nu exista „tura” (as in perioada cand sunt in Bucuresti sau aiurea) cand merg cu metroul sa nu ma blochez macar o data la bullshitu ala de bara!

drumul inapoi a avut un moment semnat, inconstient, david lynch.

Anunțuri

8 gânduri despre „M-a sufocat Lenny cu aer

  1. ciabatta, dragă blocatoare de bare, ciabatta îi zice.

    şi am descoperit în seara asta că vulcan şi virgil mai au un coleg, îl cheama verner. ::::)))) oare pe el de ce l-au cenzurat? şi de ce toţi maimuţoii capuchin tre să aibă nume care încep cu v?

    mnoa, dragam, micii zic ceau. în momentul ăsta zboară aproape sincron 😀

  2. Atata mai lipsea. Sa inceapa aia doi sa cante „Guantanamera, guajiro guaantanamera…” leganandu-se agale pe… glasul rotilor de tren. Sau, si mai bine, sa sesizeze cat de propice e contextul in care se afla pentru inganarea la unison a unui „glasul rotilor de tren… e o soapta cu suspineeeeeee…”. Ochi in ochi si cu un zambet duplicitar menit sa ironizeze incapacitatea ta de a te identifica cu acest fenomen unic: manifestarea publica a emotiilor.

    No. Totusi, oamenii mergeau la mare. Tu te intorceai la servici :))

  3. iar după concert să se sărute prelung şi bălos şi, lingându-se pe buze şi uitându-se adânc unul în ochii celuilalt, ea să intrebe „salam?”, iar el să răspundă „nu, cabanos” 😀

  4. @Guantanamera: ma bucur ca te-a amuzat asa cum mi-ai zis. mi te si inchipuiam rizind cum numa’ tu stii, asa sacadat. ca glasul rotilor de tren:)

    @tiribonflax: si zici ca peste cosu’ de gunoi? eu zic ca se iubeau cu adevarat aia ai tai:))

    @prodan: nu, am omis cu o insensibilitate greu de descris sa imi asezonez sandwichurile cu mana mea. si, remember, mana a luat-o la goana abia dupa ce am ajuns pe stadion:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s