Noi niciodata nu
ne-am plimbat prin Barcelona
ne-am plimbat de mana cand ea ne putea vedea
ne-am plimbat prin casa noastra, ca era prea meschina
ne-am plimbat decat inspre nicaieri.
ne-am promis decat lucruri de care nu ne-am tinut
ne-am promis altceva decat o sinceritate omorata cu gratie
ne-am promis ca o sa avem o casa, o curte, un catzel, dar nici nu
ne-am promis ca nu ne vom mai iubi. asa cum am facut.
eu niciodata nu
te-am oprit cand nu stiai care ti-e sufletul si care ti-e trupul
te-am oprit cand iti pierdeai echilibrul pe sarma nehotararii-trademarkul tau
te-am oprit in ziua in care i-ai spus ei “te iubesc”
te-am oprit dupa luni si luni si luni in care serveam lacrimi la micul dejun
te-am oprit sa ma iubesti asa cum faci o singura data in viata.
tu niciodata nu
m-ai mangaiat ca si cum as fi singurul aer pe care il respiri, si nu o femeie frumoasa
m-ai mangaiat dimineata, cand oricum nu ma sarutai
m-ai mangaiat sa-mi arunci naibii tristetea la gunoi
m-ai mangaiat cu vorbe, pentru ca ai crezut in ele doar cand ti-au folosit la pledoaria apararii.
tu niciodata nu
mi-ai zis hai sa avem ferestre cu cinci metri deasupra pamantului
mi-ai zis hai sa mergem la strand sau la o plimbare prin parc
mi-ai zis hai sa traim toata viata impreuna
mi-ai zis hai, hai fii mama copiilor mei
mi-ai zis hai, hai nu ma parasi niciodata. niciodata nu.
NOTA: Aceasta nu este o poezie, nu este un poem, nu este decat o insiruire saltareatza de cuvinte care arata o particica din ce continea pestele de sticla al viitorului, niciodata implinit.
